Începând cu 8 ianuarie 2025, transportul va costa 12 lei pentru comenzi mai mici de 300 de lei și gratuit pentru comenzi mai mari de 300 de lei.

Disbioza intestinala la pacientii cu intoleranta la histamina

Distribuie articol

Desi compozitia microbiotei intestinale a constituit o cauza minimalizata a intolerantei la histamina, tot mai multe studii acumuleaza dovezi in sprijinul implicarii directe a unor bacterii intestinale in cresterea cantitatii de histamina generata la nivel intestinal. Un studiu recent condus de cercetatorii spanioli de la Universitatea din Barcelona a adus clarificari in aceasta privinta.

O cauza de baza a intolerantei la histamina este deficienta de diaminoxidaza (DAO), responsabila de homeostazia defectuoasa si absorbtia sistemica pronuntata a histaminei.

Deficienta DAO poate avea o origine genetica, farmacologica sau patologica. O propunere recenta sugereaza, de asemenea, ca poate aparea dintr-o alterare a microbiotei intestinale, desi doar un studiu a explorat aceasta ipoteza pana in prezent.

Un grup de cercetatori austrieci a descoperit anterior ca leziunile mucoasei cauzate de gastroenterita, sindromul intestinului iritabil (IBS), sindromul intestinului scurt sau interventia chirurgicala gastrointestinala a dus la o scadere concomitenta a activitatii DAO si lactazei.

Mai mult, studii recente au sugerat ca activitatea redusa a DAO poate fi legata de sensibilitatea la gluten nonceliaca.

Microbiota intestinala -un subiect tot mai explorat de  cercetatori

In ultimii cativa ani, a existat un interes tot mai accentuat  pentru definirea caracteristicilor microbiotei intestinale, fiind cunoscut impactul acesteia asupra sanatatii si starii de bine.

Desi compozitia sa este legata de varsta si devine mai stabila la varsta adulta, o serie de factori pot interfera inducand modificari ale concentratiei bacteriilor constituente,  de exemplu  obiceiurile alimentare, stilul de viata, stresul, utilizarea antibioticelor si bolile.

In timp ce legatura dintre microbiota intestinala si anumite boli netransmisibile, cum ar fi obezitatea, diabetul, cancerul, tulburarile gastrointestinale si neurologice, este studiata pe larg, rolul sau in intoleranta alimentara, inclusiv cea a histaminei, este inca subexplorat.

Variatia compozitiei microbiotei intestinale la pacientii cu Intoleranta la histamina

Schink si colab. (2018) au raportat ca disbioza intestinala la pacientii diagnosticati cu intoleranta la histamina ar putea contribui la inflamarea mucoasei, o afectiune care afecteaza activitatea DAO.

O abundenta mai mare de bacterii secretoare de histamina in intestin ar putea duce la dezvoltarea intolerantei la histamina.

Astfel, scopul acestui studiu a fost de a caracteriza compozitia microbiotei intestinale a pacientilor cu simptome de intoleranta la histamina si de a o compara cu cea a indivizilor sanatosi.

Studiul a fost realizat prin secventierea genelor ARNr 16S bacteriene (regiunea V3-V4) si analizarea datelor utilizand baza de date EzBioCloud.

Disbioza microbiotei intestinale a fost observata la grupul cu intoleranta la histamina care, in comparatie cu indivizii sanatosi, avea o proportie semnificativ mai mica de Prevotellaceae, Ruminococcus, Faecalibacterium si Faecabacterium prausnitzii, care sunt bacterii legate de sanatatea intestinala.

De asemenea, au avut o cantitate semnificativ mai mare de bacterii secretoare de histamina, inclusiv genurile Staphylococcus si Proteus, mai multe genuri neidentificate apartinand familiei Enterobacteriaceae si speciile Clostridium perfringens si Enterococcus faecalis.

O concentratie mai mare de bacterii histaminogene ar favoriza acumularea unor niveluri ridicate de histamina in intestin, absorbtia ulterioara a acesteia in plasma si aparitia efectelor adverse, chiar si la indivizii fara deficit de DAO.

Ref:

http://Sánchez-Pérez S, Comas-Basté O, Duelo A, Veciana-Nogués MT, Berlanga M, Latorre-Moratalla ML, Vidal-Carou MC. Intestinal Dysbiosis in Patients with Histamine Intolerance. Nutrients. 2022 Apr 23;14(9):1774. doi: 10.3390/nu14091774. PMID: 35565742; PMCID: PMC9102523.

 

Lasa un comentariu

Scrie-ne povestea ta despre cum ai fost fost diagnosticat cu deficienta DAO si cum iti controlezi simptomatologia pentru a-i ajuta si pe altii aflati in aceeasi situatie.

Contactează-ne

Tu stiai ca?

Primesti 10% reducere atunci cand cumperi mai mult de 2 produse! Adaugă in cos produse identice din categoria DAO si ai transport gratuit.