Începând cu 8 ianuarie 2025, transportul va costa 12 lei pentru comenzi mai mici de 300 de lei și gratuit pentru comenzi mai mari de 300 de lei.

Politica de retur

Dreptul de retragere si termenul exercitarii dreptului legal de retragere

In conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanta nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, Clientul/Consumatorul beneficiaza de o perioada de retragere  de 14 zile, pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumparate, fara a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fara a suporta alte costuri.

Perioada de retragere expira in termen de 14 zile de la data în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a produselor, în cazul contractelor de vânzare, sau:

(i) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs;

(ii) în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs sau a ultimei piese;

(iii) în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a primului produs;

Dreptul de returnare se aplică numai produselor comandate si platite prin intermediul site-ului Geneceutica.ro. Reglementările OUG 34/2014 cu privire la dreptul de retur al consumatorului / clientului, nu se adresează si nu se aplica persoanelor juridice și fizice ce ridică de la sediul societatii noastre produsele comandate și achitate.

Modalitatile de exercitare a dreptului legal de retragere

Clientul, in vederea exercitarii dreptului de retragere din contract, in termen de 14 zile de la primirea produselor comandate si achitate prin site, este obligat sa notifice in mod expres  Geneceutica,  intentia de retragere din contract, prin trimiterea unui e-mail la adresa office@geneceutica.ro). De asemenea, Clientul poate completa si transmite electronic de pe site-ul www.geneceutica.ro formularul standard de retragere, pus la dispozitie de catre Geneceutica, prin accesarea butonului “Formular de retur”.

In cazul in care Clientul opteaza pentru completarea formularului standard de retragere disponibil pe site-ul nostru, Geneceutica va transmite catre Client, prin e-mail, confirmarea de primire a formularului de retragere.

Geneceutica are obligatia sa returneze in termen de 14 zile calendaristice contravaloarea produselor comandate, daca acestea au fost achitate, sub conditia receptionarii produselor in prealabil la sediul Geneceutica.  Geneceutica isi rezerva dreptul de a prelungi termenul de 14 zile daca nu a intrat in posesia produselor returnate de catre Client.

In cazul returnarii produselor ca urmare a renuntarii la cumparare, costurile de returnare sunt suportate de catre client. In cazul returnarii partiale a produselor, Geneceutica va returna numai contravaloarea produselor pe care clientul doreste sa le returneze, fara sa returneze taxa de transport pentu expeditie. Cu toate acestea, taxa de transport pentru returnarea produselor ramane in continuare in sarcina clientului.

Prin exceptie, in cazurile de neconcordanta intre produsele livrate si comanda, cheltuielile de returnare vor fi suportate de Geneceutica.

Returul va fi acceptat daca produsul este sigilat, in aceeasi stare in care a fost livrat, fara urme de uzura si este complet, inclusiv ambalajul aferent.

Va rugăm să ambalați cu grijă produsele returnate, nu se va returna contravaloarea produselor în cazul în care acestea sunt deteriorate pe timpul transportului.

Produsele exceptate de la posibilitatea de returnare

In conditiile art.16 lit. d), e), f) din OUG 34/2014 sunt exceptate de la dreptul de retragere din contract (dreptul de returnare) urmatoarele produse:

  • produse desigilate sau produse testate
  • produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid
  • produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igiena si care au fost desigilate de consumator (medicamente de uz uman, produse de igiena intima si produse care intra in contact cu mucoasa umana: ex.masti de protectie).
  • produse care sunt, dupa livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente.
  • produse sigilate incadrate in categoria medicamentelor de uz uman, care necesita conditii speciale de depozitare si pastrare, astfel cum acestea sunt mentionate in prospect de detinatorului autorizatiei de punere pe piata.

Obligatiile Clientului in cazul retragerii si diminuarea valorii bunurilor returnate, conform art.14 alin.3 din OUG 34/2014

Clientului i se ofera dreptul de retur cu exceptia cazutilor de mai sus, in cazul achizitiilor cu livrare la domiciliu, tocmai pentru ca nu are posibilitatea de a vedea produsele inainte de incheierea contractului si in acest scop, clientul trebuie să le manipuleze și să le inspecteze la fel cum i s-ar permite într-un magazin fizic. Clientul este responsabil in ceea ce priveste diminuarea valorii produselor rezultata din manipularea acestora diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, calitatii, caracteristicilor si functionarii produselor. Daca se constata ca produsul prezinta urme de folosinta ce pot cauza diminuarea valorii, produsul este trimis spre verificare catre furnizor / producator, pentru a se verifica si confirma ca produsul a fost manipulat corespunzator. Valoarea finala a acestuia se va stabili in functie de valoarea generata de costul manoperei de reconditionare si inlocuire a produsului sau ca diferenta intre valoarea initiala a produsului si valoarea de revanzare a produsului folosit. Diminuarea valorii produsului returnat în funcție de deteriorarea acestuia poate fi făcută până la 90% din valoarea inițială.

 Acțiunile care duc la diminuarea valorii produsului returnat sunt următoarele:

  • ruperea sigiliilor și a etichetelor produsului;
  • ruperea sau deteriorarea ambalajelor originale ale produsului;
  • zgârierea, murdărirea, pătarea, impregnarea cu substanțe externe;
  • desigilarea accesoriilor consumabile ale produsului;
  • desigilarea produselor de îngrijire personală, intime, care vin in contact cu pielea.

Contactează-ne

Tu stiai ca?

Primesti 10% reducere atunci cand cumperi mai mult de 2 produse! Adaugă in cos produse identice din categoria DAO si ai transport gratuit.