Intoleranță la histamină – Cu cât știm mai multe, cu atât știm mai puțin. O revizuire științifică

Martin Hrubisko ,  Radoslav Danis ,  Martin Huorka  și Martin Wawruch 

Nutrients. 2021 Jul; 13(7): 2228.doi: 10.3390/nu13072228

Copyright © 2021 de către autori.

Licențiat MDPI, Basel, Elveția. Acest articol este un articol cu acces liber distribuit în conformitate cu termenii și condițiile licenței Creative Commons Attribution (CC BY) ( https://creativecommons.org/licenses/by/4.0/ ).

Abstract

Aportul de alimente poate fi un inițiator al unor reacții adverse. Intoleranța alimentară este un răspuns anormal neimunologic al organismului la ingestia de alimente sau a componentelor acestora, într-o doză care este tolerată în mod normal. În ciuda faptului că intoleranța alimentară este răspândită în întreaga lume, diagnosticarea acesteia este încă dificilă. Intoleranța la histamină (HIT) este termenul pentru acel tip de intoleranță alimentară care include un set de reacții nedorite ca rezultat al histaminei acumulate sau ingerate. Manifestările pot fi cauzate de diverse mecanisme fiziopatologice izolate sau de o combinație a acestora. 

Problema cu un „diagnostic” de HIT este tocmai inconstanța și varietatea manifestărilor la același individ în urma actiunii unor stimulilor similari. Diagnosticarea HIT necesită, așadar, o abordare multidisciplinară complexă care necesită timp, inclusiv eliminarea sistematică a tulburărilor cu o manifestare similară simptomatică. Printre abordările terapeutice, standardul de aur este o dietă cu conținut scăzut de histamină. Un răspuns bun la o astfel de dietă este considerat a fi confirmarea HIT. 

Pe lângă măsurile dietetice, suplimentarea DAO care sprijină degradarea histaminei ingerate poate fi considerată ca tratament subsidiar pentru persoanele cu deficit de DAO intestinal. 

 Dacă sunt indicate antihistaminice, tratamentul trebuie să fie conștient și limitat în timp, în timp ce a doua sau a treia generație de H₁ antihistaminice ar trebui să primeze.

Cuvinte cheie: intoleranță la histamină, histamină, diamină oxidază, DAO, dietă cu conținut scăzut de histamină, probiotice, intoleranță alimentară

1. Introducere

Aportul de alimente poate fi un inițiator al unor reacții adverse. Ne referim la orice fel de reacție anormală legată de ingestia de alimente. Reacțiile adverse alimentare sunt astăzi destul de acceptate în practică, dar sunt totuși mai puțin frecvent examinate obiectiv [ 1]. Pe lângă tulburările specifice și bine diferențiate, reacțiile alergice și aversiunile alimentare, există și intoleranța alimentară. 

Distingerea intoleranței alimentare de o reacție alergică la alimente este posibilă pe baza diferențelor cheie fiziopatologice prin utilizarea abordărilor diagnostice relevante. 

Alergia alimentară este un răspuns inadecvat al sistemului imunitar la un antigen (în majoritatea cazurilor de natură proteică) ingerat în alimente, care este însoțit de mecanisme imunologice IgE sau non-IgE (celulare). Prevalența sa cumulativă este de 3-6%, apărând mult mai frecvent la copii [ 2 ]. Testarea anticorpilor IgG sau IgA pentru alimente nu are o importanță clinică fundamentală [ 3 , 4]. Nivelurile acestor anticorpi pot reflecta mai degrabă o tulburare de permeabilitate intestinală, indiferent de originea sa, care este adesea postinfecțioasă [ 5 ]. O formă specifică a unei reacții alimentare adverse cu o caracteristică imunopatologică este boala celiacă, în care dispoziția genetică și influențele epigenetice duc la reacții imunitare adverse la gluten.

Intoleranța alimentară este un răspuns anormal neimunologic al organismului la ingestia alimentelor sau a componentelor sale într-o doză tolerată în mod normal [ 6 ]. Este, în același timp, un termen simplificat pentru hipersensibilitatea alimentară nealergică conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) [ 7 ]. Hipersensibilitatea alimentară se numără printre cele mai frecvente reacții nedorite la alimente. Afectează 15-20% din populație și poate fi rezultatul efectelor farmacologice ale ingredientelor alimentare, al sensibilității la gluten non-celiaca sau al funcționării defectuoase fie a unor enzime, fie  a transportului nutrientilor [ 8 ].

În ciuda faptului că intoleranța alimentară este răspândită în întreaga lume, diagnosticarea acesteia este dificilă și solicitantă. De exemplu, la pacienții cu suspiciune de intoleranță la histamină (HIT) este necesar să se ia în considerare cu atenție alte motive posibile ale manifestărilor simptomelor (tabelul 1) [ 1 ]. Intoleranța alimentară (și în special HIT) necesită o înțelegere cuprinzătoare a simptomelor, în special diversitatea, severitatea și momentul de debut al acestora [ 6 ].

tabelul 1

Simptome și diagnostice diferențiale la pacienții cu reacții adverse suspectate la histamina ingerată. Adaptat conform Reese și colab. 2017 [ 1 ].

În această revizuire, oferim o imagine de ansamblu critică asupra posibilelor beneficii ale abordărilor de diagnostic publicate. Prezentăm cunoștințele actuale ale opțiunilor terapeutice și sugerăm gestionarea HIT în consecință. Un alt punct forte al acestei revizuiri constă în exhaustivitatea tabelelor care rezumă datele de importanță clinică.

1.1. Intoleranță la histamină (HIT)

HIT este termenul pentru acel tip de intoleranță alimentară care include un set de reacții nedorite ca rezultat al histaminei acumulate sau ingerate. În ghidul german din 2017, specialiștii germani și elvețieni preferă termenul „ reacții adverse la histamina ingerată ” [ 1 ]. În publicațiile mai vechi, acest tip de intoleranță este desemnat prin expresiile pseudoalergie , histaminoză enterală sau sensibilitate la histamină. HIT este definit ca o afecțiune cauzată de un dezechilibru între histamina eliberată din alimente și capacitatea organismului de a degrada o astfel de cantitate. Este însoțită de o activitate scăzută a enzimei DAO, ceea ce duce la o concentrație crescută de histamină în plasmă și la apariția reacțiilor adverse. În unele publicații, starea de activitate scăzută a DAO este denumită deficiență DAO. Deficitul DAO predispune un anumit subgrup al populației la HIT. Poate fi de origine genetică, patologică sau farmacologică [ 9 ].

Este necesar să se distingă HIT de intoxicația cu histamină denumită sindrom scrombroid , scombroidoză sau otrăvire cu histamină . Termenul provine de la numele familiei de pești macrou ( Scombridae ), după consumul căreia s-a observat cel mai adesea intoxicația. Familia Scombridae include ton, hering și macrou. Intoxicația cu histamină este considerată la nivel mondial drept una dintre cele mai frecvente intoxicații cauzate de consumul de pește (Dalgaard, 2008 în [ 10 ]). Potrivit lui Colombo și colab., din 103 probe analizate care au cauzat otrăvirea cu histamină, 101 au arătat surse de pește sau fructe de mare și doar două conțineau brânză [ 10]. Manifestările intoxicației cu histamină pot include erupții cutanate, dureri abdominale, vărsături, diaree și dificultăți de respirație, iar intoxicația poate avea, de asemenea, un rezultat fatal [ 11 ].

Termenul HIT este utilizat într-un mod similar cu conceptul de intoleranță la lactoză (care apare din cauza lipsei enzimei lactază), deoarece se presupune că simptomele HIT sunt legate de lipsa sau activitatea diminuată a enzimei DAO. Histamina exogenă ingerată este distribuită în fluxul sanguin și poate declanșa simptome în populația sensibilă. Trebuie precizat că, in HIT, cantitatea de histamină administrată este mult mai mică decât în cazul otrăvirii cu histamină. Manifestările HIT au, de asemenea, un curs mai ușor în comparație cu intoxicația [ 10 ].

În cazul intoleranțelor, se aplică în general variații specifice genului; femeile sunt afectate de intoleranțe mai frecvent decât bărbații, deși această distincție nu este explicată în mod satisfăcător [ 12 ]. Sensibilitatea crescută la aportul de histamină a fost observată la femei în faza premenstruală [ 13 ]. Nivelurile serice de diamin oxidază (DAO) la femeile aflate în premenopauză par a fi asociate cu ciclul menstrual, cu o activitate DAO mai mare măsurată în faza luteală comparativ cu faza foliculară [ 14 ]. Menstruația dureroasă poate fi asociată cu o sensibilitate crescută la histamină. Administrarea antihistaminicelor H1 din prima zi a menstruației a avut un efect preventiv asupra dismenoreei. Nivelurile ridicate de metaboliți ai histaminei în urină în timpul fazei ovulatorii ar putea fi legate de efectul estrogenilor (în special estradiolului) [ 15 ].

Manifestări ale HIT

Unul dintre motivele pentru care reacțiile adverse cauzate de aportul de histamină nu pot fi clar definite și conturate, comparativ cu alte boli, este eterogenitatea lor. Datorită faptului că histamina intră în circulație și că receptorii histaminei apar omniprezent în corpul uman, un tablou clinic tipic nu poate fi definit strict. Manifestările adverse legate de aportul de histamină sunt de obicei complexe și pot afecta diferite sisteme de organe. Paradoxal, dacă setul de manifestări apare în diferite moduri, în mod neașteptat și aleatoriu, și în același timp după ingestia de alimente, simptomele își pot avea originea în aportul de histamină.

Ca semne tipice, putem observa manifestări cutanate – de exemplu eritem în zona feței (înroșirea feței), prurit, erupție urticariană pe corp. Simptomele gastro-intestinale includ diaree (± vărsături), dar și constipație și dureri abdominale. Manifestările în sistemul cardiovascular, cum ar fi tensiunea arterială scăzută (poate apărea ulterior hipertensiunea contrareglatorie) și tahicardia sunt mai puțin frecvente [ 1 ], la fel ca și manifestările din sistemul nervos și respirator (figura 1) [ 9 ].

Problema cu un „diagnostic” de HIT este tocmai inconstanța și varietatea manifestărilor la același individ în urma stimulilor similari. În studiile cross-over controlate cu placebo în care au fost evaluate simptomele, subiecții au reacționat aleatoriu la testul de provocare a histaminei. Deși scorul total al simptomelor la administrarea histaminei a fost semnificativ mai mare în comparație cu placebo, la mulți indivizi nu a putut fi stabilită nicio relație între ingestia histaminei și simptomele individuale [ 16 ].

Noile descoperiri au fost înregistrate recent. O femeie în vârstă de 45 de ani, care a experimentat fundplicația lui Nissen pentru refluxul laringofaringian de lungă durată, a dezvoltat episoade de curățare a gâtului și tuse. Refluxul laringofaringian indică fluxul de întoarcere a conținutului gastric în laringofaringe și spațiul aerodigestiv superior. Este o entitate clinică diferită de boala de reflux gastroesofagian. În acest caz, consultările cu specialiștii în nutriție au dus la luarea în considerare a HIT. O dietă cu conținut scăzut de histamină a dus la o îmbunătățire semnificativă a simptomelor pacientului. Pentru pacienții care nu răspund în conformitate cu așteptările la tratamentul tipic de reflux laringofaringian, ar trebui luată în considerare o legătură potențială cu HIT [ 17 ], cu un tratament dietetic de 3 luni înainte de o posibilă operație.

Într-un alt studiu, 30 de pacienți cu reflux laringofaringian cu tuse cronică au fost supuși unui test de provocare a histaminei. Folosind o scară analogică vizuală, constatările videolaringostroboscopiei și simptomele vocii și gâtului au fost evaluate direct înainte și după testul de expunere. Mai mult, a fost evaluată și corelația dintre modificările relative ale valorilor spirometriei în raport cu modificările edemului pliului vocal, împreună cu roșeața și modificările simptomelor vocii și gâtului raportate de pacienți în timpul testului de provocare a histaminei. Modificările relative ale fluxului de aer inspirator și expirator și ale simptomelor vocii și gâtului în timpul testului de provocare a histaminei s-au corelat. Edemul indus de histamină a pliurilor vocale, vizibil prin imagistică videolaringostroboscopică, nu a influențat semnificativ valorile fluxului de aer spirometric [ 18].

1.2. Histamina

Histamina este un mediator al sistemului neuro-imuno-endocrin. În organismul uman influențează întregul spectru de funcții fiziologice ale diferitelor țesuturi și celule, inclusiv imunitatea. Dintr-o perspectivă chimică, este o amină biogenică omniprezentă. În organism, sinteza acesteia este asigurată prin decarboxilarea aminoacidului L-histidină de către enzima L-histidină decarboxilază. În organismul uman, histamina este stocată în principal în mastocite și bazofile, dar prezența sa a fost găsită și în celulele enterocromafine [ 19 ] și în neuronii histaminergici [ 20 ]. Histamina acționează în organism ca un agonist al receptorilor histaminei H ₁ , H ₂ , H ₃ și H ₄ . Receptorii H₁ și H ₂ par ubicuitari cu H ₂ prezenti mai ales în tractul digestiv (stomac, duoden, intestin subțire). Receptorii H ₃ sunt abundenți în sistemul nervos. Receptorii H ₄ sunt prezenți în anumite țesuturi (piele, amigdale), dar într-o cantitate mică [ 21 ]. Printre alte procese, histamina mediază răspunsurile inflamatorii, vasodilatația, producerea de acid gastric în celulele enterocromafine, congestia și bronhospasmul și secreția în sistemul respirator. Efectul său pleiotrop a fost găsit în sistemul nervos, unde acționează ca neuromediator și ca neurohormon, influențând, de exemplu, termoreglarea, vigilența, pofta de mâncare și funcțiile cognitive și comportamentale [ 22].]. Microbiomul poate fi, de asemenea, o sursă de histamină în macroorganism [ 9 ]. Producția sa a fost descrisă la unele specii (vezi secțiunea Microbiom și HIT). Hrana este principala sursă exogenă de histamină [ 23 ].

Metabolismul histaminei

Cantitatea de histamină endogenă este controlată la nivel genetic. La genele care codifică enzimele responsabile de sinteza și degradarea histaminei, la fel ca în genele care codifică receptorii histaminei, au fost identificate polimorfisme genetice [ 21 ]. Polimorfismele genetice pentru receptorii histaminei și pentru DAO sunt cel mai probabil asociate cu mai multe simptome specifice și combinații ale acestora [ 24 ]. In anumite polimorfisme ale genei care codifică DAO (și în mod similar, receptorul H3), a fost raportată o activitate diminuată a acestei enzime, ceea ce crește riscul apariției migrenelor. Cu toate acestea, activitatea DAO redusă a fost înregistrată și la persoanele sănătoase. În plus față de predispoziția genetică, mai mulți factori (de exemplu, variabilitatea conținutului de histamină în alimente etc.) par a fi responsabili pentru manifestarea simptomelor; prin urmare, semnificația funcțională și clinică a polimorfismelor genetice rămâne in dezbatere [ 21 , 24 ].

Timpul de înjumătățire plasmatică al histaminei este relativ scurt, de câteva minute [ 25 ]. Histamina este metabolizată în mai multe căi ale organismului. Cea mai semnificativă din punct de vedere clinic este considerată degradarea enzimatică mediată de enzima DAO, cu o a doua cale reprezentată de enzima histamină-N-metil transferază (HNMT) [ 1 ].

Enzima DAO este, de asemenea, identificată în literatură în funcție de gena care o codifică, cupru AOC1 (amin oxidază cupru 1 ) [ 26 ], cunoscută anterior ca histaminază. Molecula DAO conține cupru și este enzima esențială responsabilă de degradarea histaminei din spațiul extracelular [ 27 ]. Produsul dezaminării oxidative a histaminei este imidazol-4-acetaldehida (Figura 2).

Figura 2 Metabolismul histaminei in vivo. HDC – histidină decarboxilază; DAO – diamin oxidază; ALD – aldehidă dehidrogenază; HNMT – histamină-N-metil transferază; MAO — monoaminooxidază. Verdele sunt factori care potentează o capacitate endogenă de reacție enzimatică. Roșii sunt factori care inhibă direct / indirect o reacție enzimatică. Adaptat conform [ 9 , 13 , 21 , 27 ].

DAO se găsește în celulele epiteliale ale intestinului (subțire), placentei, rinichilor, timusului și plasmei seminale [ 28 ]. Funcția fiziologică a enzimei DAO include reglarea proceselor inflamatorii, proliferarea, răspunsul alergic și ischemia [ 29 ]. În timpul digestiei, enzima DAO este sintetizată continuu în mucoasa intestinului subțire. Este depozitat în structuri veziculare pe membrana bazolaterală a enterocitelor și acționează ca o barieră metabolică împotriva diaminelor exogene, inclusiv a histaminei [ 30].]. Acumularea de histamină ingerată și pătrunderea sa ulterioară în circulație ca urmare a catabolismului redus sau încetinit exercitat de către enzima DAO la nivelul epiteliului intestinului subțire este considerată ca fiind un posibil motiv pentru sindromul HIT [ 6 ]. Activitatea și nivelul plasmatic al DAO pot fi dependente de variabilitatea genetică a genelor relevante (AOC1 pe cromozomul 7) [ 21 ] sau de starea fiziologică a organismului [ 13 ]. În timpul sarcinii, s-au măsurat concentrații mult crescute (până la 150 de ori) de DAO plasmatic și seric [ 27] – placenta este un producător al acestei enzime. Acesta este considerat motivul pentru care în timpul sarcinii, la femeile care suferă de manifestări HIT, se observă o regresie completă sau mai mică a simptomelor HIT. Activitatea DAO sau eliberarea histaminei pot fi influențate de o serie de medicamente utilizate frecvent, cum ar fi N-acetilcisteina, ambroxol, verapamil, propafenonă, amiloridă, cefuroximă, acid clavulanic sau antiinflamatoare nesteroidiene, metamizol, precum și contrastul radiologic agenți (Figura 3) [ 13 , 31 ]. Rezumăm o listă extinsă de substanțe care pot interfera cu activitatea DAO în tabelul 2 –masa 2. (click pentru accesare)

Figura 3  (click pentru accesare link)

Funcția diaminoxidazei (DAO) în enterocit. Picătura roșie cu H arată histamina eliberată din alimente. Histamina trece prin enterocit în circulație. Enzima DAO de pe membrana basolaterală creează o barieră, iar histamina obținută din alimente este metabolizată (picătura roșie cu H cu contur verde). Activitatea DAO este direct / indirect dependentă de factori interni și externi, cum ar fi polimorfismele genei AOC1, starea fiziologică a organismului, alcoolul, alte amine biogene și aportul de medicamente. AOC1 — (gena amină oxidază cupru 1) .

HNMT este o enzimă citosolică al cărei rol este de a regla nivelul de histamină intracelulară [ 6 ]. Inactivarea histaminei intracelulare este mediată de metilarea nucleului imidazol; acest metabolit este oxidat ulterior [ 13 ]. Deși se găsește și în tractul gastro-intestinal, este puțin probabil să joace un rol major în degradarea histaminei exogene sau a histaminei produse de microbiomul intestinal [ 9 ].

1.3. Amine biogene în alimente

Aminele biogene pot fi prezente în cantități mai mari sau mai mici în orice aliment. Prelucrarea și depozitarea sunt, în general, inevitabile în cazurile în care ingredientele se alterează rapid și / sau sunt bogate în proteine. Depozitarea crește riscul de acumulare de amine biogene. Se pare că acumularea lor este total dependentă de microorganismele care creează histamină în timpul depozitării alimentelor (în special în cazul alimentelor cu un conținut ridicat de L-histidină) [ 35 ]. Per total, cu cât alimentele sunt mai proaspete, cu atât este mai mică probabilitatea formării de amine biogene.

Aminele sunt clasificate ca monoamine, diamine și poliamine, în funcție de câte grupe de amino (_NH2) conțin. Printre cele mai importante amine biogene găsite în alimente se numără monoamine- tiramină, diamine- histamină, putrescină și cadaverină, precum și poliamine -spermină și spermidină [ 36 ].

În contextul sindromului HIT, de semnificație clinică este tiramina, care poate fi prezentă în cantități excesive în anumite tipuri de brânzeturi de maturare. La persoanele sensibile, acest lucru este legat de creșterea tensiunii arteriale și de apariția durerilor de migrenă [ 37 ].

Aminele biogene pot contribui la toxicitatea histaminei prin saturarea enzimelor responsabile de degradarea histaminei în mucoasă (DAO, HNMT). Diaminele putrescină și cadaverina sunt considerate a fi aminele cu cea mai mare influență asupra metabolismului histaminei. Acest lucru se datorează faptului că enzima DAO le descompune preferențial [ 13 , 23 , 36 ]. Alimentele cu un conținut ridicat de amine biogene sunt în general considerate riscante și ar trebui omise din dietele cu conținut scăzut de histamină [ 9 , 23 ].

Valorile aminelor biogene și ale histaminei în alimente

O dietă care asigură eliminarea completă a histaminei este inaccesibilă [ 38 ]. Conținutul de amine biogene și histamină din alimente diferă în funcție de sursa, prospețimea, tipurile, pH-ul, conținutul de sare, conținutul de proteine (și L-histidină), procesarea și depozitarea [ 13 , 23 , 39  acestora]. Gama largă de conținut de histamină și / sau alte amine biogene pentru alimente individuale face ca acești parametri să fie neconcludenți și, prin urmare, nu considerăm că lista de intervale de valori specifice la 100 g de alimente este autoritară. ÎnFigura 4, vă prezentăm o listă de alimente care se recomandă cel mai adesea să fie excluse din dietă în caz de suspiciune de HIT.

Figura 4

Alimentele care sunt cel mai adesea recomandate să fie excluse din dietele cu conținut scăzut de histamină. Adaptat conform [ 9 ].

În Tabelul 3, enumerăm alimentele care, în cantități obișnuite, sunt considerate sigure de a declanșa simptome HIT.

Tabelul 3

Alimentele care, în cantități obișnuite, sunt considerate sigure de a declanșa simptome HIT. Adaptat conform [ 40 ].

____________________________________________________________________________________________________________________________________

Apă, cafea, ceai, sucuri de casă din fructe și legume permise

Pâine, produse de patiserie, cartofi, orez, paste, cereale, mei, hrișcă, porumb

Iaurt, brânză proaspătă moale

Salata verde, conopida, broccoli, cicoare, morcov, usturoi, ceapa, castravete, dovleac, dovlecei, piper, ridiche, anghinare, rubarba, sparanghel

Mere, pere, cireșe, amarelle, piersici, caise, pepene verde, afine

Condimente, ierburi

Ulei vegetal, oțet

Carne proaspătă / înghețată imediat: carne de pasăre, vițel, carne de vită, miel, carne de porc

PESTE PROASPAT / IMEDIAT CONGELAT: cod / polen, păstrăv, zander, halibut

Șuncă (proaspătă, gătită și de înaltă calitate), ouă (gătite)

Gem făcut din fructe permise, miere, unt, margarină

_______________________________________________________________________________________________________________________________

În general, aminele biogene sunt termostabile. Dacă acestea sunt deja prezente în alimente, tratamentul termic nu le degradează semnificativ [ 36 ]. Cu toate acestea, fierberea în apă poate reduce conținutul de amine biogene în anumite tipuri de legume, cel mai probabil prin transferarea acestora din alimente în apă. Spanacul care fierbe a redus nivelul de histamină cu 83% în comparație cu spanacul brut, în timp ce analiza a confirmat transferul histaminei din spanac în apă (Latorre-Moratalla și colab., 2015, în [ 23 ]). Tratamentul termic nu trebuie să conducă întotdeauna la o reducere a aminelor biogene conținute în alimente. Tratamentul termic sub formă de fierbere și grătar a arătat o creștere a conținutului de amine biogene în mg / 100 g în vinete, fasole verde și galbenă [ 41, 42 ]. Într-o lucrare a lui Chung, conținutul de histamină în mg / 100 g în fructe de mare și carne la grătar a crescut, în timp ce fierberea acestor alimente a redus conținutul de histamină din carne. Fierberea legumelor nu a avut nicio influență asupra conținutului de histamină sau a redus-o doar minim [ 43 ].

1.4. Factori care contribuie la o sensibilitate crescută la histamină

Printre factorii care cresc sensibilitatea indivizilor la ingestia de histamină sunt enumerate alte amine biogene, alcoolul (blochează enzima DAO, poate elibera histamină endogenă), medicamentele specifice (cu efect inhibitor asupra DAO) și malnutriția, ducând la o insuficiență a cofactorilor enzimatici (vitamina C, cupru, vitamina B6) [ 13 ].

1.5. Microbiom și HIT

În 2018, Schink a comparat modelele microbiene de la 33 de persoane sănătoase cu 33 de persoane cu suspiciune de HIT, dintre care 8 au avut o activitate scazuta a enzimei DAO în ser. În comparație cu acei pacienți suspectați de prezență HIT, persoanele sănătoase au prezentat o abundență mai mare a familiei Bifidobacteriaceae , cu o mediană de 0,3% [ 44 ]. Această familie aparține genului Bifidobacterium , care conferă beneficii pentru sănătate gazdei [ 45 ]. La persoanele cu activitate DAO scăzută în ser, s-a observat o abundență mai mare a genului Proteobacteria . Raportul mai mare în favoarea genului Proteobacteria , care concurează cu anaerobii stricți (inclusiv bacteriile genului Bifidobacterium ), poate prezice disbioza și / sau afectarea funcției epiteliale intestinale [ 44 ]. Dacă bifidobacteriile au fost folosite ca si cultură inițială în producția de cârnați fermentați, produsele finale conțineau cantități mai mici de amine biogene [ 46 ].

Unele tulpini bacteriene au, de asemenea, o enzimă care asigură sinteza endogenă a histaminei în corpul uman. Trebuie subliniat faptul că prezența L-histidin decarboxilazei bacteriene este specifică tulpinii, nu speciilor [ 47 ]. În consecință, nu este posibilă extrapolarea acestei proprietăți de la o tulpină la alta, deși în cadrul aceleiași specii. Prin urmare, este imperativ să se evalueze întotdeauna independent cantitatea de histamină produsă pentru tulpinile individuale ale speciilor bacteriene.

Anumite tulpini care sunt considerate potențial probiotice, de exemplu Lactobacillus saerimneri 30a, produc o cantitate semnificativă de histamină și alte amine biogene [ 48 , 49 , 50 ]. În bacteriile utilizate pe scară largă Limosilactobacillus reuteri DSM 17938, prezența genelor responsabile de sinteza acestei enzime nu a fost dovedită [ 51 ]. Din cele 15 tulpini ale bacteriei Lactobacillus acidophilus , Lacticaseibacillus casei , Lactobacillus delbrueckii ssp. bulgaricus , Lactobacillus lactis ssp. lactis ,Lactococcus lactis ssp. lactis și Lactiplantibacillus plantarum , doar două tulpini, L. casei TISTR 389 și L. bulgaricus TISTR 895, păreau potențial producătoare de histamină [ 47 ].

Anumite tulpini ale următoarelor genuri și specii de bacterii, drojdii și mucegaiuri au capacitatea de formare a histaminei. ÎnTabelul 4, rezumăm genurile și speciile microbiene în care s-a demonstrat prezența genei pentru L-histidina decarboxilaza.

Tabelul 4

Genuri sau specii microbiene care pot avea capacitatea de formare a histaminei. Adaptat conform [ 39 , 50 , 52 , 53 ].

Prezența unor astfel de bacterii în tractul gastro-intestinal ar putea pentru anumite persoane crește sensibilitatea la histamina ingerată. Într-un studiu din 2013, efectul tulpinii producătoare de histamină a speciei Lacticaseibacillus rhamnosus a fost studiat la șoareci. Frei și colab. a ajuns la concluzia că alterarea răspunsului imun înnăscut ( de exemplu, celulele dendritice) pot fi mediate prin H ₂ receptor nu numai de histamină endogenă, ci și de histamină produs de microbiome [ 53 ]. The L. rhamnosus LGG și L. rhamnosus Lc705 Tulpinile suprimat expresia H ₄ receptorul celulelor mastocitare și scăderea activării celulelor mastocite și răspunsul IgE [ 54].

Deoarece microorganismele joacă un rol crucial în formarea histaminei; au fost studiate pentru capacitatea lor de a degrada aminele biogene din alimente, în special histamina și tiramina [ 55 , 56 , 57 ]. Lactiplantibacillus plantarum tulpina D-103 a fost capabil să degradeze histaminei până la 100% în bulion MRS histamină [ 57 ]. Deși activitățile catabolice microbiene responsabile de degradarea histaminei nu au fost încă complet elucidate, cel mai probabil sunt implicate amine oxidaze microbiene care conțin cupru, cum ar fi histamina oxidază [ 55 , 57 ]. Capacitatea microorganismelor de a degrada aminele biogene este specifică tulpinii [ 55]. În viitor, tulpinile eligibile ar putea fi exploatate pentru a controla acumularea de amine biogene în anumite alimente (de exemplu, brânză, vin, miso) [ 55 , 56 , 57 ]. Această abordare ar necesita o cunoaștere excelentă a metabolismului microbian, deoarece unele subproduse ale reacțiilor enzimatice (de exemplu, peroxid de hidrogen) nu sunt de dorit [ 55 ]. Mai mult, unele tulpini ar putea avea proprietăți pentru degradarea și producerea concomitentă de amine biogene [ 56 ].

Mergi la:

2. Abordări de diagnostic

HIT nu este în prezent o unitate nosologică. Lipsesc criteriile de diagnosticare specifice HIT sau markerii [ 9 ]. În general, pentru intoleranțe și tulburări de malabsorbție, au fost propuse mai multe strategii de diagnostic care utilizează diferite teste. Spre deosebire de alte tulburări, cum ar fi boala celiacă, nu există o analiză de laborator validă pentru HIT care să fi fost acceptată în mod consensual [ 1 , 6 , 9 , 24 ].

Se propune că manifestarea simptomelor HIT își are originea într-un nivel / activitate redusă de DAO. Pe baza acestui fapt, măsurarea concentrației sau activității acestei enzime ar trebui să fie utilă pentru diagnosticarea HIT. Cu toate acestea, problema rezidă în faptul că nu a fost încă stabilită o valoare de referință pentru nivelurile de DAO în ser [ 24 , 27 ]. Mai mult, o valoare și / sau activitate DAO măsurată într-un ser poate fi incoerentă cu nivelul curent / activitatea funcțională a DAO în mucoasa intestinală.

2.1. Activitate enzimatică DAO în ser

Cea mai studiată, dar încă controversată abordare de diagnostic de laborator este analiza activității enzimei DAO în ser. Testele măsoară cantitatea de histamină care se degradează într-un timp specificat într-o probă de sânge, utilizând testul imunosorbent legat de enzime (ELISA) sau testul radioimuno (RIA). Pragul pentru activitatea enzimatică DAO serică prin care ar trebui luată în considerare prezența HIT a fost propus la 10 U / mL [ 58 , 59 ]. Un număr de autori au subliniat contribuția potențială a acestei abordări diagnostice în căutarea cauzelor simptomelor la pacienții cu suspiciune de HIT [ 9 , 59 , 60 , 61]. Motivul controversei a fost că DAO nu a fost detectat în sânge de anticorpi monoclonali, cel puțin nu în cantități relevante [ 62 ]. În consecință, activitatea enzimei DAO în ser nu a putut fi considerată concludentă [ 1 ]. Cu toate acestea, în 2017, Boehm și colab. a demonstrat că ELISA este capabil să cuantifice DAO uman în mod fiabil și precis în diferite fluide biologice și a concluzionat că potențialul DAO ca biomarker în diferite boli poate fi evaluat [ 27]]. Cu toate acestea, la unii pacienți, relația dintre activitatea DAO în serul sanguin și istoricul clinic al pacienților simptomatici care suferă de simptome tipice pentru HIT nu a putut fi confirmată. Acest lucru se poate explica prin faptul că activitatea enzimei DAO poate varia în mod natural (pe parcursul zilei și / sau pe parcursul lunii) la un individ [ 63 ]. Măsurarea activității enzimei DAO în ser poate fi considerată ca parte a examinărilor complementare în anumite cazuri, dacă determinarea activității DAO în mucoasa intestinală nu este fezabilă.

2.2. Activitatea DAO în mucoasa intestinală

Determinarea activității DAO în mucoasa intestinală ar putea reprezenta o metodă de diagnostic fiabilă. Determinarea este condiționată de o biopsie a țesutului colonului în timpul colonoscopiei. Există doar câteva studii care abordează această abordare diagnostică. Cu toate acestea, au arătat o activitate catabolică DAO redusă la pacienții cu urticarie [ 64 ] și o alergie alimentară [ 65 ] cu niveluri asociate de histamină mai mari; importanța acestei abordări trebuie totuși confirmată de date mai solide [ 1 , 9 ].

2.3. Niveluri de histamină fecală

După cum s-a menționat, microbiota tractului gastro-intestinal poate fi o sursă semnificativă de histamină [ 50 ]. Prin urmare, determinarea nivelurilor de histamină fecală nu este considerată o metodă fiabilă [ 1 ].

2.4. Test cutanat

În diagnosticul HIT a fost aplicată varianta de testare a înțepăturii pielii, ale cărei rezultate sunt citite după un timp mai lung (50 min) decât în testul înțepător standard (20 min). Rezolvarea roșeței de la puncție apare mai târziu la pacienții simptomatici în comparație cu controalele, ceea ce poate semnala o capacitate redusă a organismului de a degrada histamina administrată intracutanat. Limitarea acestui test constă în faptul că nu trebuie să reflecte neapărat degradarea histaminei din intestinul subțire. Mai mult, este dificil, pe baza acestui test, să diferențiem HIT de alte tulburări, de exemplu alergice, [ 66 ].

2.5. Nivelurile de histamină în plasmă

Paisprezece pacienți cu suspiciune de HIT au primit oral 75 mg de histamină sau un placebo, iar nivelurile plasmatice de histamină au fost măsurate la 10 minute. intervale peste 1 h. Aceste rezultate au fost comparate cu 4 persoane sănătoase. În acest eșantion mic, nu s-au găsit diferențe semnificative în nivelurile plasmatice de histamină între grupurile experimentale și cele placebo. După administrarea placebo, 33% dintre pacienți au avut un nivel crescut de histamină în plasmă, în timp ce aproximativ 50% au prezentat simptome [ 67 ].

2.6. Testul provocării histaminei

Testul provocării histaminei (provocare) oferă rezultate diagnostice, precum și o determinare a dozei individuale de prag de histamină ingerată. Doza prag de histamină ingerată este cantitatea de histamină capabilă să declanșeze simptome la un individ. Pe de altă parte, este dificil (sau chiar imposibil) să se estimeze conținutul de histamină pentru fiecare aliment deoarece variază în funcție de mai mulți factori [ 13 , 23 , 39 ]. Principalul dezavantaj al acestui test este că necesită supravegherea practic neîntreruptă de către personalul specializat pe un interval de timp relativ lung. Într-o serie de publicații, doza provocatoare a fost stabilită la 75 mg de histamină [ 1], care ar trebui să se refere la o doză inofensivă pentru o persoană sănătoasă și la o doză alimentară frecventă [ 68 ]. Cu toate acestea, lipsește un consens cu privire la valoarea critică pentru intoxicația cu histamină [ 10 ]. Într-un mic studiu controlat cu placebo, o doză de 75 mg histamină a provocat imediat simptome (tahicardie, strănut, mâncărime la nas, rinoree) la 5 din cei 10 pacienți sănătoși testați [ 68]. Un studiu austriac din 2011 a pus la îndoială și decisivitatea testului. Pacienții au primit 75 mg histamină, iar cei care au reacționat la aceasta (n = 39), au fost împărțiți în grupuri și li s-a administrat ceai cu / fără histamină și o capsulă cu o enzimă DAO sau un placebo. Potrivit autorului studiului, simptomele la pacienții suspectați de HIT în organele individuale s-au manifestat într-o varietate de situații. În unele cazuri, pacienții au reacționat în mod neașteptat, chiar aleatoriu. Prin urmare, pentru diagnosticarea HIT, reproductibilitatea simptomelor individuale nu poate fi în sine informativă; un sistem de notare care să evalueze toate simptomele ar putea fi mai adecvat [ 16 ]. În plus, testul provocării (provocării) histaminei în sine prezintă riscul de efecte secundare grave [ 9 ].

2.7. Polimorfisme nucleotidice unice (SNP) ale evaluării genei AOC1

În prezent, există 4 SNP-uri diferite ale genei AOC1 asociate cu o predispoziție la HIT [ 21 ]. Testarea genetică a SNP-urilor genei AOC1 este o procedură neinvazivă, în care SNP-urile evaluate din probe de sânge sau mucoasă orală ar putea fi furnizate în ambulanță sau acasă. Rezultatele pot fi citite în câteva zile. Acest test simplu poate juca un rol în testarea complementară a persoanelor suspectate pentru a susține rezultatele altor rezultate diagnostice.

2.8. Determinarea histaminei și a metabolitului său 1-metilhistamină din urină

În 2017, Comas-Basté a propus o nouă abordare de diagnostic. Principiul acestui test neinvaziv este determinarea histaminei și a metabolitului său 1-metilhistamină din urină prin cromatografie lichidă de înaltă performanță și fluorimetrie [ 69 ]. Totuși, această abordare așteaptă validarea [ 1 , 9 ].

Deoarece nu există în prezent nicio metodă de diagnostic validată care să identifice fără echivoc aportul de histamină exogenă ca factor declanșator al simptomelor, recomandăm abordarea descrisă în Figura 5. În viitor, poate fi optim să se adauge determinarea histaminei și a metaboliților săi în urină printre procedurile de diagnostic efectuate înainte de eliminarea efectivă a histaminei alimentare.

de diagnostic efectuate înainte de eliminarea efectivă a histaminei alimentare.

Figura 5

Abordarea diagnosticului la un pacient cu suspiciune de HIT. IgE – imunoglobulină E; DAO – diamin oxidază; HIT – intoleranță la histamină; SNP – polimorfisme cu nucleotide unice; AOC1 — amină oxidază cupru conținând 1. Adaptat conform [ 1 , 6 , 9 ].

S-au ridicat îngrijorări cu privire la faptul că pacienții suspectați de HIT primesc adesea chestionare din surse non-științifice și, după completarea lor, vin la specialistul deja convins de diagnosticul lor și, prin urmare, refuză examinarea ulterioară. Chestionarele din surse non-științifice nu sunt considerate a fi o abordare de diagnostic fiabilă [ 70 ].

2.9. Excluderea diagnosticului diferențial al altor boli

Simptomele declanșate de ingestia histaminei sunt nespecifice. În cadrul abordărilor diagnostice, se recomandă excluderea tulburărilor alergice ca prim pas (alergie alimentară mediată de IgE). Formarea excesivă de histamină poate fi, de asemenea, legată de tulburări specifice rare, relativ bine diferențiate. Pentru excluderea mastocitozei la pacienții suspectați de HIT, trebuie examinate nivelurile serice ale triptazei [ 6 ]. Luarea repetată a probelor este optimă – pe parcursul simptomelor și apoi după diminuarea acestora. Trebuie excluse tulburările cronice (boala Crohn, boala celiacă), împreună cu o potențială noxă infecțioasă ( Helicobacter pylori, zoonoze). În timpul acestor prime examinări, se recomandă pacientului să întocmească jurnalul pacientului, unde vor fi înregistrate alimentele consumate și simptomele manifestate. O aplicație inteligentă pentru smartphone dezvoltată în cooperare cu specialiști ar putea fi opțiunea.

După excluderea diferențială a diagnosticului a altor cauze posibile ale simptomelor, urmează o dietă cu conținut scăzut de histamină, care ar trebui împărțită în 3 faze (Tabelul 5). Atunci când efectul dietei este evaziv, ar putea urma expunerea la histamină (de exemplu, consumul de varză acră). Debutul simptomelor la scurt timp după expunere și remisiunea lor ulterioară după reluarea dietei poate indica HIT.

Tabelul 5

Fazele măsurilor dietetice la pacienții cu suspiciune de HIT. Adaptat conform [ 1 ].

Dacă răspunsul la o dietă cu conținut scăzut de histamină este insuficient și nu a fost observată nicio remisiune a simptomelor, se recomandă efectuarea unor examinări profesionale suplimentare cu specialiști (gastroenterolog, neurolog, endocrinolog, dermatolog).

Sindromul HIT nu indică neapărat o caracteristică (tranzitorie) a organismului. Pacienții cu boli inflamatorii intestinale au prezentat scăderea activității DAO serice [ 13 , 71 ]. În mod similar, la pacienții cu colită ulcerativă, s-a demonstrat scăderea activității DAO în mucoasa colonică [ 72 ]. Polimorfismul genei AOC1 a fost legat de severitatea cursului colitei ulcerative [ 73 ]. Ipoteza că activitatea DAO scăzută rezultată dintr-un polimorfism genetic ar putea acționa ca factor de risc pentru dezvoltarea bolii inflamatorii intestinale nu a fost dovedită [ 74].]. Trebuie precizat că, cu sensibilitate la gluten non-celiac, au fost raportate simptome intestinale și extraintestinale, care sunt foarte asemănătoare cu cele observate în HIT. Cerealele care conțin gluten se găsesc în multe alimente, inclusiv pâine, paste, pizza, bulgur și cuscus și în băuturi precum berea. Majoritatea acestor alimente și băuturi conțin totuși histamină și / sau sunt consumate de obicei împreună cu alte produse cu un conținut de histamină. Multe produse de panificație care conțin gluten, precum și bere, conțin drojdii, astfel microorganismele vii care pot contribui la producerea histaminei sunt utilizate în procesul de producție a acestora. Bulgurul, pastele și pizza sunt de obicei consumate cu roșii și alte legume care, datorită conținutului lor de histamină sau capacității lor de a elibera histamină endogenă, ar putea declanșa simptome la persoanele sensibile [75 ].

La 18 din 20 de pacienți cu boală celiacă refractară, Schnedl și colab. diagnosticat alte intoleranțe / malabsorbție și / sau infecție cu H. pylori . Sindromul HIT a fost diagnosticat la 11 pacienți. HIT pare să joace un rol semnificativ în rândul pacienților cu boală celiacă care nu răspund la măsurile terapeutice [ 76 ].

3. Abordări terapeutice cu HIT

Printre abordările terapeutice, standardul de aur este o dietă cu conținut scăzut de histamină. Un răspuns bun la o astfel de dietă este considerat a fi confirmarea HIT. Pe lângă măsurile dietetice, suplimentarea DAO care sprijină degradarea histaminei ingerate este recomandată ca tratament subsidiar pentru persoanele cu deficit de DAO intestinal [ 9 ]. In acuta si cazuri clinice mai severe, sau în cazurile în care ingerata histaminei nu poate fi complet eliminat prin urmare dieta low-histamină [ 38 ], H ₁ (sau , eventual , H ₂ ) antihistaminice pot fi utilizate (utilizarea de preferință pe termen scurt).

3.1. Dieta cu conținut scăzut de histamină

Principiul dietei cu conținut scăzut de histamină constă într-o alegere a alimentelor în care nu este de așteptat o cantitate excesivă de histamină sau respectiv amine biogene. În prima fază a dietei cu conținut scăzut de histamină, alimentele care conțin de obicei o cantitate mare de histamină (și alte amine biogene) ar trebui complet excluse. Există o mare variabilitate între studiile referitoare la tipul de alimente care este recomandat să se evite în timpul dietei de eliminare. Unele dintre alimentele excluse în mod obișnuit conțin doar niveluri scăzute de amine biogene și devin desemnați ca eliberatori de histamină [ 77 ]. ÎnFigura 4, prezentăm exemple de alimente care sunt deseori recomandate să fie excluse în dieta cu conținut scăzut de histamină.

Alimentele care în condiții normale nu conțin niveluri ridicate de amine biogene ar trebui consumate cât mai proaspete posibil (Tabelul 3).

Dieta cu conținut scăzut de histamină trebuie să fie temporară și nu trebuie să streseze pacientul. Pacientul trebuie să fie conștient de faptul că, după o anumită perioadă, unele alimente eliminate pot fi reintroduse din nou în meniu.

Reese și colab. a propus 3 faze în care alimentele responsabile de simptome sunt eliminate progresiv și respectiv reintroduse (Tabelul 5). Respectarea unei diete cu conținut scăzut de histamină a condus în mod clar la îmbunătățirea manifestărilor gastrointestinale, cutanate și neurologice [ 23 , 78 ] și, în unele cazuri, a fost observată creșterea simultană a nivelurilor serice de DAO [ 79 ].

3.2. Aprovizionarea exogenă a DAO

În mod similar ca și în cazul intoleranței la lactoză, se utilizează suplimentarea cu lactază, aportul exogen al enzimei DAO a fost propus pentru HIT [ 9 , 16 , 32 ]. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a autorizat un extract de rinichi porcin care conține 0,3 mg de enzimă DAO ca aliment nou. Din 2002, ar putea fi distribuit pe piață ca supliment nutritiv și din 2013 ca aliment în scopuri medicale speciale. Conform EFSA, doza zilnică maximă de enzimă ingerată exogen este de 3 × 0,3 mg, care corespunde la 0,9 mg de DAO. Forma de dozare trebuie să fie gastro-rezistentă pentru a livra enzima nedeteriorată la locul presupusului efect (intestinul subțire) [ 80]. S-a demonstrat că suplimentarea exogenă DAO a îmbunătățit simptomele din practica clinică (Tabelul 6).

Tabelul 6

Rezumatul studiilor clinice care testează efectele suplimentării exogene a diamine oxidazei obținute din rinichii porcini. DAO – diamin oxidază; DBPC — controlat placebo dublu-orb; N / A – nu este disponibil; 5-HT — 5 hidroxitriptamină; UAS7 – Scorul de activitate Urticaria 7; NS – nesemnificativ; C1 – înainte de tratament (consultația nr. 1); C2 – după tratament (consultația nr. 2) [ 16 , 58 , 59 , 81 , 82 ].

În ciuda rezultatelor promițătoare, studiile care se ocupă de suplimentarea exogenă DAO sunt rare. În plus, studiile efectuate au investigat doar un eșantion mic de pacienți. Prin urmare, este necesar să se confirme semnificația clinică a suplimentării exogene a enzimei DAO prin studii clinice mai robuste și bine concepute.

Alte surse potențiale de DAO

DAO nu trebuie să fie neapărat de origine animală. În 2020, Comas-Basté a efectuat screening-ul capacității familiei plantelor Leguminosae (leguminoase) de a descompune histamina. Scopul a fost identificarea plantelor cu activitate enzimatică DAO (in vitro) și apoi luarea în considerare a utilizării lor potențiale ca o componentă activă a suplimentelor enzimatice. Liofilizarea mugurilor a menținut activitatea enzimatică neschimbată timp de cel puțin 12 luni. Rezultatele arată că în viitor anumite leguminoase comestibile ar putea fi potrivite pentru fabricarea suplimentelor cu conținut DAO pentru gestionarea HIT [ 83 ].

3.3. Antihistaminice

Tratamentul pacienților cu antihistaminice este empiric. Nu există studii clinice randomizate care să demonstreze contribuția acestei terapii în HIT. Dozele terapeutice și alegerea generației și tipului de antihistaminice (H ₁ / H ₂ ) sunt în competența clinicianului după manifestarea simptomelor (gastrointestinale, neurologice, dermatologice); în considerarea eficienței și a siguranței cu toate acestea, a 2 sau 3 -a generație de H ₁ antihistaminice ar trebui să aibă prioritate. H ₂ blocantele ar putea fi utilizat la pacienți cu simptome gastrointestinale dominante (hiperaciditate și reflux ca manifestări ale HIT sunt întrebări pentru a discuta).

Tratamentul cu antihistaminice ar trebui să fie conștient și limitat în timp și ar trebui să ajute la crearea unei imagini dacă blocarea receptorilor H ₁ / H ₂ atenuează manifestările [ 1 ]. Cu toate acestea, poate fi folosit și ca test terapeutic-diagnostic.

3.4. Strategii complementare în managementul HIT

Unii autori consideră suplimentarea cofactorilor enzimei DAO ca terapie adjuvantă opțională. Suplimentarea cu vitamina C, cupru sau vitamina B6 poate fi luată în considerare [ 32 , 33 , 40 , 84 ].

Suplimentarea cu microorganisme probiotice ar putea duce la astfel de modulații ale microbiomului care ar reduce producția enzimei microbiene L-histidină decarboxilază. Prin urmare, condiția prealabilă este administrarea tulpinilor care nu produc L-histidină decarboxilază. Într-un caz ideal, acestea ar fi tulpini capabile în același timp să degradeze histamina (sau alte amine biogene). Studiile clinice care evaluează posibilul impact al administrării probiotice în HIT nu sunt găsite în literatura de specialitate până în prezent.

Din rezultatele studiilor experimentale, s-ar părea în prezent că membrii genului Bifidobacterium ar putea fi considerați candidați pentru suplimentarea adecvată, dar studiile care confirmă această ipoteză sunt justificate [ 44 , 46 ].

4. Concluzii

HIT reprezintă un set de diverse simptome care apar în urma ingestiei de alimente cu un conținut de astfel de cantități de histamină care de obicei nu provoacă simptome la o persoană sănătoasă. Manifestările pot fi cauzate de diverse mecanisme fiziopatologice sau de o combinație a acestora. S-ar părea că simptomele tipice pentru HIT la un individ pot potența prezența altor tulburări, cum ar fi, de exemplu, boala celiacă sau H. pyloriinfecţie. Diagnosticarea HIT necesită, prin urmare, o abordare multidisciplinară complexă, care necesită timp, inclusiv eliminarea sistematică a tulburărilor cu o manifestare similară a simptomelor. O dietă cu conținut scăzut de histamină este în prezent o măsură adecvată de diagnostic (dar nu singură) și, în același timp, terapeutică. Recent, au crescut dovezi cu privire la contribuția terapeutică a alimentelor în scopuri medicale speciale care conțin o enzimă DAO de origine animală. H ₁ / H ₂antihistaminice pot fi, de asemenea, luate în considerare în tratamentul HIT, cu doza zilnică (de obicei mai mare decât standardul) determinată de un clinician pe baza stării clinice a pacientului. Tratamentul farmacologic trebuie să aibă o durată limitată. Scopul abordării terapeutice ar trebui să fie dezvoltarea unor astfel de obiceiuri alimentare care nu vor duce în viitor la declanșarea simptomelor.

Mulțumiri

Autorii vor să-i mulțumească lui Kevin M. Slavin pentru revizuirea promptă și precisă a textului în limba engleză. Autorii doresc să le mulțumească și lui Miroslava Nikodemová și Mária Škultéty pentru ajutor la vizualizare.

Contribuțiile autorului

Fiecare autor al manuscrisului a contribuit la conceperea acestei recenzii. MH (Martin Hrubisko) și RD au scris proiectul manuscrisului. MH (Martin Huorka) a făcut sugestii și corecții. MW a făcut sugestii și supraveghere critică. Toți autorii declară aprobarea manuscrisului final. Autorii MH (Martin Hrubisko) și RD au contribuit în mod egal la acest articol cu 35%. Autorul MH (Martin Huorka) a contribuit cu 10%. Autorul MW a contribuit cu 20%. Toți autorii au citit și au acceptat versiunea publicată a manuscrisului.

Finanțarea

Publicarea acestui manuscris a fost finanțată de către autori.

Conflicte de interes

Autorii declară că nu există conflicte de interese la momentul depunerii manuscrisului.

Note de subsol

Nota editorului: MDPI rămâne neutru în ceea ce privește revendicările jurisdicționale din hărțile publicate și afilierile instituționale.

References

1. Reese I., Ballmer-Weber B., Beyer K., Fuchs T., Kleine-Tebbe J., Klimek L., Lepp U., Niggemann B., Saloga J., Schäfer C., et al. German guideline for the management of adverse reactions to ingested histamine. Allergo J. Int. 2017;26:72–79. doi: 10.1007/s40629-017-0011-5. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
2. Sicherer S.H. Epidemiology of food allergy. J. Allergy Clin. Immunol. 2011;127:594–602. doi: 10.1016/j.jaci.2010.11.044. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
3. Stapel S.O., Asero R., Ballmer-Weber B.K., Knol E.F., Strobel S., Vieths S., Kleine-Tebbe J. Testing for IgG4 against foods is not recommended as a diagnostic tool: EAACI task force report. Allergy. 2008;63:793–796. doi: 10.1111/j.1398-9995.2008.01705.x. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
4. Burks A.W., Tang M., Sicherer S., Muraro A., Eigenmann P.A., Ebisawa M., Fiocchi A., Chiang W., Beyer K., Wood R., et al. ICON: Food allergy. J. Allergy Clin. Immunol. 2012;129:906–920. doi: 10.1016/j.jaci.2012.02.001. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
5. Matricon J., Meleine M., Gelot A., Piche T., Dapoigny M., Müller E., Ardid D. Associations between immune activation, intestinal permeability and the irritable bowel syndrome. Aliment. Pharmacol. Ther. 2012;36:1009–1031. doi: 10.1111/apt.12080. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
6. Tuck C.J., Biesiekierski J.R., Schmid-Grendelmeier P., Pohl D. Food intolerances. Nutrients. 2019;11:1684. doi: 10.3390/nu11071684. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
7. Johansson S.G.O., Bieber T., Dahl R., Friedmann P.S., Lanier B.Q., Lockey R.F., Motala C. Revised nomenclature for allergy for global use: Report of the nomenclature review committee of the World Allergy Organization, October 2003. J. Allergy Clin. Immunol. 2004;113:832–836. doi: 10.1016/j.jaci.2003.12.591. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
8. Lomer M.C.E. The aetiology, diagnosis, mechanisms and clinical evidence for food intolerance. Aliment. Pharmacol. Ther. 2015;41:262–275. doi: 10.1111/apt.13041. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
9. Comas-Basté O., Sánchez-Pérez S., Veciana-Nogués M.T., Latorre-Moratalla M., del Carmen Vidal-Carou M. Histamine intolerance: The current state of the art. Biomolecules. 2020;10:1181. doi: 10.3390/biom10081181. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
10. Colombo F.M., Cattaneo P., Confalonieri E., Bernardi C. Histamine food poisonings: A systematic review and meta-analysis. Crit. Rev. Food Sci. Nutr. 2018;58:1131–1151. doi: 10.1080/10408398.2016.1242476. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
11. Yu Y., Wang P., Bian L., Hong S. Rare death via histamine poisoning following crab consumption: A case report. J. Forensic Sci. 2017;63:980–982. doi: 10.1111/1556-4029.13611. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
12. Afify S.M., Pali-Schöll I. Adverse reactions to food: The female dominance—A secondary publication and update. World Allergy Organ. J. 2017;10:43. doi: 10.1186/s40413-017-0174-z. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
13. Maintz L., Novak N. Histamine and histamine intolerance. Am. J. Clin. Nutr. 2007;85:1185–1196. doi: 10.1093/ajcn/85.5.1185. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
14. Hamada Y., Shinohara Y., Yano M., Yamamoto M., Yoshio M., Satake K., Toda A., Hirai M., Usami M. Effect of the menstrual cycle on serum diamine oxidase levels in healthy women. Clin. Biochem. 2013;46:99–102. doi: 10.1016/j.clinbiochem.2012.10.013. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
15. Jarisch R. Histamine Intolerance.Springer; Berlin, Germany: 2014. Histamine intolerance in women; pp. 109–115. [Google Scholar]
16. Komericki P., Klein G., Reider N., Hawranek T., Strimitzer T., Lang R., Kranzelbinder B., Aberer W. Histamine intolerance: Lack of reproducibility of single symptoms by oral provocation with histamine: A randomised, double-blind, placebo-controlled cross-over study. Wien. Klin. Wochenschr. 2010;123:15–20. doi: 10.1007/s00508-010-1506-y. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
17. Alnouri G., Cha N., Sataloff R.T. Histamine sensitivity: An uncommon recognized cause of living laryngopharyngeal reflux symptoms and signs—A case report. Ear Nose Throat J. 2020 doi: 10.1177/0145561320951071. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
18. Ansaranta M., Kauppi P., Malmberg L.P., Vilkman E., Geneid A. Inspiratory and expiratory flow changes, voice symptoms and laryngeal findings during Histamine Challenge tests. Folia Phoniatr. Logop. 2019;72:29–35. doi: 10.1159/000495783. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
19. Waldum H.L., Sørdal Ø.F., Mjønes P.G. The enterochromaffin-like [ECL] cell—Central in gastric physiology and pathology. Int. J. Mol. Sci. 2019;20:2444. doi: 10.3390/ijms20102444. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
20. Yoshikawa T., Nakamura T., Yanai K. Histaminergic neurons in the tuberomammillary nucleus as a control centre for wakefulness. Br. J. Pharmacol. 2021;178:750–769. doi: 10.1111/bph.15220. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
21. Kucher A.N. Association of polymorphic variants of key histamine metabolism genes and histamine receptor genes with multifactorial diseases. Russ. J. Genet. 2019;55:794–814. doi: 10.1134/S102279541907010X. [CrossRef] [Google Scholar]
22. Scammell T.E., Jackson A.C., Franks N.P., Wisden W., Dauvilliers Y. Histamine: Neural circuits and new medications. Sleep. 2019;42:183. doi: 10.1093/sleep/zsy183. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
23. Sánchez-Pérez S., Comas-Basté O., Rabell-González J., Veciana-Nogués M.T., Latorre-Moratalla M.L., Vidal-Carou M.C. Biogenic amines in plant-origin foods: Are they frequently underestimated in low-histamine diets? Foods. 2018;7:205. doi: 10.3390/foods7120205. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
24. Schnedl W.J., Enko D. Considering histamine in functional gastrointestinal disorders. Crit. Rev. Food Sci. Nutr. 2020:1–8. doi: 10.1080/10408398.2020.1791049. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
25. Laroche D., Vergnaud M.-C., Sillard B., Soufarapis H., Bricard H. Biochemical markers of anaphylactoid reactions to drugs comparison of plasma histamine and tryptase. J. Am. Soc. Anesthesiol. 1991;75:945–949. doi: 10.1097/00000542-199112000-00004. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
26. Vakal S., Jalkanen S., Dahlström K.M., Salminen T.A. Human copper-containing amine oxidases in drug design and development. Molecules. 2020;25:1293. doi: 10.3390/molecules25061293. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
27. Boehm T., Pils S., Gludovacz E., Szoelloesi H., Petroczi K., Majdic O., Quaroni A., Borth N., Valent P., Jilma B. Quantification of human diamine oxidase. Clin. Biochem. 2017;50:444–451. doi: 10.1016/j.clinbiochem.2016.12.011. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
28. Schwelberger H.G., Feurle J., Ahrens F. Characterization of diamine oxidase from human seminal plasma. J. Neural Transm. 2013;120:983–986. doi: 10.1007/s00702-013-0983-3. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
29. McGrath A.P., Hilmer K.M., Collyer C.A., Shepard E.M., Elmore B.O., Brown D.E., Dooley D.M., Guss M. Structure and inhibition of human diamine oxidase. Biochemistry. 2009;48:9810–9822. doi: 10.1021/bi9014192. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
30. Ji Y., Sakata Y., Li X., Zhang C., Yang Q., Xu M., Wollin A., Langhans W., Tso P. Lymphatic diamine oxidase secretion stimulated by fat absorption is linked with histamine release. Am. J. Physiol. Gastrointest. Liver Physiol. 2013;304:G732–G740. doi: 10.1152/ajpgi.00399.2012. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
31. Leitner R., Zoernpfenning E., Missbichler A. Evaluation of the inhibitory effect of various drugs/active ingredients on the activity of human diamine oxidase in vitro. Clin. Transl. Allergy. 2014;4:P23. doi: 10.1186/2045-7022-4-S3-P23. [CrossRef] [Google Scholar]
32. Kovacova-Hanuskova E., Buday T., Gavliakova S., Plevkova J. Histamine, histamine intoxication and intolerance. Allergol. Immunopathol. 2015;43:498–506. doi: 10.1016/j.aller.2015.05.001. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
33. Rosell-Camps A., Zibetti S., Pérez-Esteban G., Vila-Vidal M., Ferrés-Ramis L., García-Teresa-García E. Histamine intolerance as a cause of chronic digestive complaints in pediatric patients. Rev. Esp. Enferm. Dig. 2013;105:201–207. doi: 10.4321/S1130-01082013000400004. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
34. Kacik J., Wróblewska B., Lewicki S., Zdanowski R., Kalicki B. Advances in Experimental Medicine and Biology.Volume 1039. Springer; Cham, Switzerland: 2017. Serum diamine oxidase in pseudoallergy in the pediatric population; pp. 35–44. [PubMed] [Google Scholar]
35. Nei D. Evaluation of non-bacterial factors contributing to histamine accumulation in fish fillets. Food Control. 2014;35:142–145. doi: 10.1016/j.foodcont.2013.06.037. [CrossRef] [Google Scholar]
36. Verma N., Hooda V., Gahlaut A., Gothwal A., Hooda V. Enzymatic biosensors for the quantification of biogenic amines: A literature update. Crit. Rev. Biotechnol. 2019;40:1–14. doi: 10.1080/07388551.2019.1680600. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
37. D’Andrea G., D’Arrigo A., Carbonare M.D., Leon A. Pathogenesis of migraine: Role of neuromodulators. Headache. 2012;52:1155–1163. doi: 10.1111/j.1526-4610.2012.02168.x. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
38. Kohn J.B. Is there a diet for histamine intolerance? J. Acad. Nutr. Diet. 2014;114:1860. doi: 10.1016/j.jand.2014.09.009. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
39. Moniente M., García-Gonzalo D., Ontañón I., Pagán R., Botello-Morte L. Histamine accumulation in dairy products: Microbial causes, techniques for the detection of histamine-producing microbiota, and potential solutions. Compr. Rev. Food Sci. Food Saf. 2021;20:1481–1523. doi: 10.1111/1541-4337.12704. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
40. Martin I.S.M., Brachero S., Vilar E.G. Histamine intolerance and dietary management: A complete review. Allergol. Immunopathol. 2016;44:475–483. doi: 10.1016/j.aller.2016.04.015. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
41. Scalzo R.L., Fibiani M., Francese G., D’Alessandro A., Rotino G.L., Conte P., Mennella G. Cooking influence on physico-chemical fruit characteristics of eggplant (Solanum melongenaL.) Food Chem. 2016;194:835–842. doi: 10.1016/j.foodchem.2015.08.063. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
42. Preti R., Rapa M., Vinci G. Effect of steaming and boiling on the antioxidant properties and biogenic amines content in green bean (Phaseolus vulgaris) varieties of different colours. J. Food Qual. 2017;2017:5329070. doi: 10.1155/2017/5329070. [CrossRef] [Google Scholar]
43. Chung B.Y., Park S.Y., Byun Y.S., Son J.H., Choi Y.W., Cho Y.S., Kim H.O., Park C.W. Effect of different cooking methods on histamine levels in selected foods. Ann. Dermatol. 2017;29:706–714. doi: 10.5021/ad.2017.29.6.706. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
44. Schink M., Konturek P.C., Tietz E., Dieterich W., Pinzer T.C., Wirtz S., Neurath M.F., Zopf Y. Microbial patterns in patients with histamine intolerance. J. Physiol. Pharmacol. 2018;69:579–593. [Google Scholar]
45. O’Callaghan A., van Sinderen D. Bifidobacteria and their role as members of the human gut microbiota. Front. Microbiol. 2016;7:925. doi: 10.3389/fmicb.2016.00925. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
46. Mokhtar S., Mostafa G., Taha R., Eldeep G.S.S. Effect of different starter cultures on the biogenic amines production as a critical control point in fresh fermented sausages. Eur. Food Res. Technol. 2012;235:527–535. doi: 10.1007/s00217-012-1777-9. [CrossRef] [Google Scholar]
47. Priyadarshani D., Mesthri W., Rakshit S.K. Screening selected strains of probiotic lactic acid bacteria for their ability to produce biogenic amines (histamine and tyramine) Int. J. Food Sci. Technol. 2011;46:2062–2069. doi: 10.1111/j.1365-2621.2011.02717.x. [CrossRef] [Google Scholar]
48. Coton M., Romano A., Spano G., Ziegler K., Vetrana C., Desmarais C., Lonvaud-Funel A., Lucas P., Coton E. Occurrence of biogenic amine-forming lactic acid bacteria in wine and cider. Food Microbiol. 2010;27:1078–1085. doi: 10.1016/j.fm.2010.07.012. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
49. Poveda J.M., Ruiz P., Sesena S., Palop M.L. Occurrence of biogenic amine-forming lactic acid bacteria during a craft brewing process. LWT Food Sci. Technol. 2017;85:129–136. doi: 10.1016/j.lwt.2017.07.003. [CrossRef] [Google Scholar]
50. Ferstl R., Frei R., Schiavi E., Konieczna P., Barcik W., Ziegler M., Lauener R.P., Chassard C., Lacroix C., Akdis C.A., et al. Histamine receptor 2 is a key influence in immune responses to intestinal histamine-secreting microbes. J. Allergy Clin. Immunol. 2014;134:744–746.e3. doi: 10.1016/j.jaci.2014.04.034. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
51. Spinler J.K., Sontakke A., Hollister E.B., Venable S.F., Oh P.L., Balderas M.A., Saulnier D.M., Mistretta T.-A., Devaraj S., Walter J., et al. From prediction to function using evolutionary genomics: Human-specific ecotypes of lactobacillus reuteri have diverse probiotic functions. Genome Biol. Evol. 2014;6:1772–1789. doi: 10.1093/gbe/evu137. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
52. Wechsler D., Irmler S., Berthoud H., Portmann R., Badertscher R., Bisig W., Schafroth K., Fröhlich-Wyder M.-T. Influence of the inoculum level of Lactobacillus parabuchneri in vat milk and of the cheese-making conditions on histamine formation during ripening. Int. Dairy J. 2021;113:104883. doi: 10.1016/j.idairyj.2020.104883. [CrossRef] [Google Scholar]
53. Frei R., Ferstl R., Konieczna P., Ziegler M., Simon T., Rugeles T.M., Mailand S., Watanabe T., Lauener R., Akdis C.A., et al. Histamine receptor 2 modifies dendritic cell responses to microbial ligands. J. Allergy Clin. Immunol. 2013;132:194–204. doi: 10.1016/j.jaci.2013.01.013. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
54. Oksaharju A., Kankainen M., Kekkonen R.A., Lindstedt K.A., Kovanen P.T., Korpela R., Miettinen M. Probiotic lactobacillus rhamnosus downregulates FCER1 and HRH4 expression in human mast cells. World J. Gastroenterol. 2011;17:750. doi: 10.3748/wjg.v17.i6.750. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
55. Alvarez M.A., Moreno-Arribas M.V. The problem of biogenic amines in fermented foods and the use of potential biogenic amine-degrading microorganisms as a solution. Trends Food Sci. Technol. 2014;39:146–155. doi: 10.1016/j.tifs.2014.07.007. [CrossRef] [Google Scholar]
56. Tittarelli F., Perpetuini G., Di Gianvito P., Tofalo R. Biogenic amines producing and degrading bacteria: A snapshot from raw ewes’ cheese. Lebensm. Wiss. Technol. 2019;101:1–9. doi: 10.1016/j.lwt.2018.11.030. [CrossRef] [Google Scholar]
57. Kung H.-F., Lee Y.-C., Huang Y.-L., Huang Y.R., Su Y.-C., Tsai Y.-H. Degradation of histamine by lactobacillus plantarum isolated from miso products. J. Food Prot. 2017;80:1682–1688. doi: 10.4315/0362-028X.JFP-17-135. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
58. Schnedl W.J., Schenk M., Lackner S., Enko D., Mangge H., Forster F. Diamine oxidase supplementation improves symptoms in patients with histamine intolerance. Food Sci. Biotechnol. 2019;28:1779–1784. doi: 10.1007/s10068-019-00627-3. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
59. Manzotti G., Breda D., Di Gioacchino M., Burastero S. Serum diamine oxidase activity in patients with histamine intolerance. Int. J. Immunopathol. Pharmacol. 2016;29:105–111. doi: 10.1177/0394632015617170. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
60. Mušič E., Korošec P., Šilar M., Adamič K., Košnik M., Rijavec M. Serum diamine oxidase activity as a diagnostic test for histamine intolerance. Wien. Klin. Wochenschr. 2013;125:239–243. doi: 10.1007/s00508-013-0354-y. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
61. Peralta T., Carla B., Beltran-Ortiz C., Magdalena D., Verónica R., Antonieta G.M., Pablo F. Histamine intolerance: Clinical characterization and determination of serum diamine oxidase (Dao) in a series of cases and controls. Res. Sq. 2020 doi: 10.21203/rs.3.rs-60226/v1. [CrossRef] [Google Scholar]
62. Schwelberger H.G., Feurle J., Houen G. New tools for studying old questions: Antibodies for human diamine oxidase. J. Neural Transm. 2012;120:1019–1026. doi: 10.1007/s00702-012-0936-2. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
63. Pinzer T.C., Tietz E., Waldmann E., Schink M., Neurath M.F., Zopf Y. Circadian profiling reveals higher histamine plasma levels and lower diamine oxidase serum activities in 24% of patients with suspected histamine intolerance compared to food allergy and controls. Allergy. 2017;73:949–957. doi: 10.1111/all.13361. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
64. Lessof M.H., Gant V., Hinuma K., Murphy G.M., Dowling R.H. Recurrent urticaria and reduced diamine oxidase activity. Clin. Exp. Allergy. 1990;20:373–376. doi: 10.1111/j.1365-2222.1990.tb02796.x. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
65. Schwelberger H.G., Weidenhiller M., Hahn E.G., Raithel M., Kuefner M.A. Both catabolic pathways of histamine via histamine-N-methyltransferase and diamine oxidase are diminished in the colonic mucosa of patients with food allergy. Inflamm. Res. 2004;53:S31–S32. doi: 10.1007/s00011-003-0314-5. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
66. Wagner A., Buczyłko K., Zielińska-Bliźniewska H., Wagner W. Impaired resolution of wheals in the skin prick test and low diamine oxidase blood level in allergic patients. Adv. Dermatol. Allergol. Postȩp. Dermatol. Alergol. 2019;36:538–543. doi: 10.5114/ada.2019.89504. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
67. Giera B., Straube S., Konturek P., Hahn E.G., Raithel M. Plasma histamine levels and symptoms in double blind placebo controlled histamine provocation. Inflamm. Res. 2008;57:73–74. doi: 10.1007/s00011-007-0636-9. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
68. Wöhrl S., Hemmer W., Focke M., Rappersberger K., Jarisch R. Histamine intolerance-like symptoms in healthy volunteers after oral provocation with liquid histamine. Allergy Asthma Proc. 2004;25:305–311. [PubMed] [Google Scholar]
69. Comas-Basté O., Latorre-Moratalla M., Bernacchia R., Veciana-Nogués M., Vidal-Carou M. New approach for the diagnosis of histamine intolerance based on the determination of histamine and methylhistamine in urine. J. Pharm. Biomed. Anal. 2017;145:379–385. doi: 10.1016/j.jpba.2017.06.029. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
70. Mayo-Yáñez M., Díaz-Díaz A., Calvo-Henríquez C., Chiesa-Estomba C., Figueroa A., Martín-Martín C. Usefulness of the histamine intolerance assessment questionnaire for diagnosis. Rev. Française d’Allergol. 2021;61:87–91. doi: 10.1016/j.reval.2020.10.002. [CrossRef] [Google Scholar]
71. Honzawa Y., Nakase H., Matsuura M., Chiba T. Clinical significance of serum diamine oxidase activity in inflammatory bowel disease: Importance of evaluation of small intestinal permeability. Inflamm. Bowel Dis. 2011;17:E23–E25. doi: 10.1002/ibd.21588. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
72. Mennigen R., Kusche J., Streffer C., Krakamp B. Diamine oxidase activities in the large bowel mucosa of ulcerative colitis patients. Inflamm. Res. 1990;30:264–266. doi: 10.1007/BF01969056. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
73. García-Martín E., Mendoza J.L., Martínez C., Taxonera C., Urcelay E., Ladero J.M., de la Concha E.G., Díaz-Rubio M., Agúndez J.A.G. Severity of ulcerative colitis is associated with a polymorphism at diamine oxidase gene but not at histamine N-methyltransferase gene. World J. Gastroenterol. 2006;12:615. doi: 10.3748/wjg.v12.i4.615. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
74. Palacios N.L., Agúndez J.A.G., Mendoza J.L., Garcia-Martin E., Martínez C., Ferrer M.E.F., Ladero J.M., Taxonera C., Díaz-Rubio M. Analysis of a non-synonymous single nucleotide polymorphism of the human diamine oxidase gene (ref. SNP ID: rs1049793) in patients with Crohn’s disease. Scand. J. Gastroenterol. 2009;44:1207–1212. doi: 10.1080/00365520903171250. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
75. Schnedl W.J., Lackner S., Enko D., Schenk M., Mangge H., Holasek S.J. Non-celiac gluten sensitivity: People without celiac disease avoiding gluten—Is it due to histamine intolerance? Inflamm. Res. 2017;67:279–284. doi: 10.1007/s00011-017-1117-4. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
76. Schnedl W.J., Mangge H., Schenk M., Enko D. Non-responsive celiac disease may coincide with additional food intolerance/malabsorption, including histamine intolerance. Med. Hypotheses. 2021;146:110404. doi: 10.1016/j.mehy.2020.110404. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
77. Sánchez-Pérez S., Comas-Basté O., Veciana-Nogués M., Latorre-Moratalla M., Vidal-Carou M. Low-histamine diets: Is the exclusion of foods justified by their histamine content? Nutrients. 2021;13:1395. doi: 10.3390/nu13051395. [PMC free article][PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
78. Wagner N., Dirk D., Reese I., Peveling-Oberhag A., Rady-Pizarro U., Mitzel H., Staubach P. A popular myth—Low-histamine diet improves chronic spontaneous urticaria—Fact or fiction? J. Eur. Acad. Dermatol. Venereol. 2016;31:650–655. doi: 10.1111/jdv.13966. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
79. Lackner S., Malcher V., Enko D., Mangge H., Holasek S.J., Schnedl W.J. Histamine-reduced diet and increase of serum diamine oxidase correlating to diet compliance in histamine intolerance. Eur. J. Clin. Nutr. 2018;73:102–104. doi: 10.1038/s41430-018-0260-5. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
80. European Commission Commission Implementing Regulation (EU) 2020/973 of 6 July 2020: Authorising a Change of the Conditions of Use of the Novel Food ‘Protein Extract from Pig Kidneys’ and Amending Implementing Regulation (EU) 2017/2470 (Text with EEA Relevance) [(accessed on 23 March 2021)]; Available online: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/SK/TXT/PDF/?uri=CELEX:32020R0973&from=EN.(In Slovak)
81. Yacoub M.-R., Ramirez G.A., Berti A., Mercurio G., Breda D., Saporiti N., Burastero S., Dagna L., Colombo G. Diamine oxidase supplementation in chronic spontaneous urticaria: A randomized, double-blind placebo-controlled study. Int. Arch. Allergy Immunol. 2018;176:268–271. doi: 10.1159/000488142. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
82. Izquierdo-Casas J., Comas-Basté O., Latorre-Moratalla M., Lorente-Gascón M., Duelo A., Soler-Singla L., Vidal-Carou M.C. Diamine oxidase (DAO) supplement reduces headache in episodic migraine patients with DAO deficiency: A randomized double-blind trial. Clin. Nutr. 2019;38:152–158. doi: 10.1016/j.clnu.2018.01.013. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
83. Comas-Basté O., Latorre-Moratalla M.L., Rabell-González J., Veciana-Nogués M.T., Vidal-Carou M.C. Lyophilised legume sprouts as a functional ingredient for diamine oxidase enzyme supplementation in histamine intolerance. Lebensm. Wiss. Technol. 2020;125:109201. doi: 10.1016/j.lwt.2020.109201. [CrossRef] [Google Scholar]
84. Maintz L., Benfadal S., Allam J.-P., Hagemann T., Fimmers R., Novak N. Evidence for a reduced histamine degradation capacity in a subgroup of patients with atopic eczema. J. Allergy Clin. Immunol. 2006;117:1106–1112. doi: 10.1016/j.jaci.2005.11.041. [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]

Articles from Nutrients are provided here courtesy of Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MDP